1. Sfinxul a fost dăltuit din piatră
El n-a cunoscut durerea niciodată.
Dar omul a cărui mumă este huma
Va munci și va lupta întruna.
Sunt din condiții sociale cu totul inegale, fără strămoși.
Nu vor avea nici urmași, singuri alcătuiesc întregul lor neam.
Acesta este meritul lor, asemenea stelelor ce răsar și apoi dispar.
Și-a hrănit spiritul cu seva neprețuită a virtuților dacice,
Și acest luceafăr al poeziei s-a metamorfozat din om în zeu ,
Destinat să treacă peste veacuri geniul românului său.
În măreția-i blândă vrea să-mi spună:
Iubirea este sfântă , este ca focul din vatră,
Nu se stinge niciodată de știi să-l întreții.
Aici petrec îndrăgostiții trăind beția de miraj.
Amice , crede-mă ! De vrei ca iubirea să-ți fie deplină,
Strânge în brațe o fecioară și bea o cupă plină.
Ce forțe ale uitării adolescența îi va șterge ?
În vis va trăi mii și mii de vieți falnice.
Pe nesimțite, nedefinit timpul se va scurge.
Izvorâtă din măreția sufletului umbrit de neliniște.
Cert, dacă nu ar fi cunoscut puterea marii iubiri
Ar fi avut o viață searbădă... acum e tumultoasă.
E licoare sfântă din nobila plantă, e balsamul divin.
În cupa cea mare , el vede trandafirul buzelor tale.
Astfel uită că i-au fost predestinate săruturile amare.
și vei deține cel mai de seamă câștig al împlinirii.
Titanule, tu care nu t-ai priceput niciodată să râzi,
vei avea chipul senin , surâzător și vei putea să decizi.
Ea cocheta cu toți . Iubirea ei a rămas o enigmă.
Era ca la oină. Fiecare lovește aceeași minge
Dar unul dintre jucători nimerește mai bine.
El n-a cunoscut durerea niciodată.
Dar omul a cărui mumă este huma
Va munci și va lupta întruna.
* * *
2. La răstimpuri de veacuri apar oameni care strălucesc.Ei sunt aleși.Sunt din condiții sociale cu totul inegale, fără strămoși.
Nu vor avea nici urmași, singuri alcătuiesc întregul lor neam.
Acesta este meritul lor, asemenea stelelor ce răsar și apoi dispar.
* * *
3. Adrian Păunescu s-a născut din undele zorelelor proaspete,Și-a hrănit spiritul cu seva neprețuită a virtuților dacice,
Și acest luceafăr al poeziei s-a metamorfozat din om în zeu ,
Destinat să treacă peste veacuri geniul românului său.
* * *
4. Peste crestele munților privesc luna plină.În măreția-i blândă vrea să-mi spună:
Iubirea este sfântă , este ca focul din vatră,
Nu se stinge niciodată de știi să-l întreții.
* * *
5. Inocenta natură sălbatică dă parfum de basm.Aici petrec îndrăgostiții trăind beția de miraj.
Amice , crede-mă ! De vrei ca iubirea să-ți fie deplină,
Strânge în brațe o fecioară și bea o cupă plină.
* * *
6. Din mănăstire nu se mai poate retrage.Ce forțe ale uitării adolescența îi va șterge ?
În vis va trăi mii și mii de vieți falnice.
Pe nesimțite, nedefinit timpul se va scurge.
* * *
7. Înțeleptul n-a osândit-o pentru marea ei pasiuneIzvorâtă din măreția sufletului umbrit de neliniște.
Cert, dacă nu ar fi cunoscut puterea marii iubiri
Ar fi avut o viață searbădă... acum e tumultoasă.
* * *
8. Râd și îl comdamnă pe bețiv . Atunci de ce mai este vin ?E licoare sfântă din nobila plantă, e balsamul divin.
În cupa cea mare , el vede trandafirul buzelor tale.
Astfel uită că i-au fost predestinate săruturile amare.
* * *
9. Extrage ignoranța omenească din școala lumiiși vei deține cel mai de seamă câștig al împlinirii.
Titanule, tu care nu t-ai priceput niciodată să râzi,
vei avea chipul senin , surâzător și vei putea să decizi.
* * *
10. Trei camarazi făceau curte unei fete frumoase.Ea cocheta cu toți . Iubirea ei a rămas o enigmă.
Era ca la oină. Fiecare lovește aceeași minge
Dar unul dintre jucători nimerește mai bine.