1. Corăbii de gânduri călătoresc pe valurile vieții
Cu scrierile înțelepților. E calea neuitării.
Comoara spirituală e farul etern al omenirii,
Lăsată gratuit pentru a lumina noile generații.
Rătăcea într-un univers al cărţilor vechi,
Se simţea singur, ca solul părăsit de păsări.
Plângea, lacrimile erau ca aburii unei ploi.
Atunci eu, cel înșelat, ce trebuie să fac?
Sufletul a șoptit: nu sta lângă cine a trădat,
Sentimentul n-a fost curat. Pleacă să fii salvat.
Decât o iluzie, ce-ți pasă ? Să se răsfețe în ea.
Amice, stai în vale lângă lacul țintuit de munţi
Și transformă tristețea în bucurie. Zâmbești atunci.
Și putem să uităm zece săruturi decât unul singur.
Amintirea este raiul din care nu suntem izgonite.
La despărțire știm noi dacă în inimă a fost iubire.
Mereu ascultând pasionată freamătul mării.
Îi plăcea să creadă că aude glasul iubirii:
“Ești dragostea vieții mele, nu mă da uitării“.
Norii și valurile vin mereu asupra noastră.
Adesea dragostea și visele se risipesc în vânt.
Să-și consoleze inima îndurerată ea n-a știut.
Să modeleze realitatea, puternice salturi.
Uneori avea senzația că a pierdut drumul,
Dar a depășit deznădejdea și a trecut pragul.
Foșnesc pădurile și glăsuiesc tainic izvoarele,
Razele aurii se răsfrâng pe oglinda lacului,
Iar norii plutitori par stăpânii universului.
Sluga îl ura și lupta să-i ia totul. Ca orice om vanitos
I-a ars relațiile, i-a vătămat onoarea, i-a pătat demnitatea
Prin denigrare. Clevetitorul fariseu a câștigat spectaculos.
Cu scrierile înțelepților. E calea neuitării.
Comoara spirituală e farul etern al omenirii,
Lăsată gratuit pentru a lumina noile generații.
* * *
2. Vedea profund, vedea totul în afara lumii,Rătăcea într-un univers al cărţilor vechi,
Se simţea singur, ca solul părăsit de păsări.
Plângea, lacrimile erau ca aburii unei ploi.
* * *
3. Din bătrâni se spune că iubirea n-are leac.Atunci eu, cel înșelat, ce trebuie să fac?
Sufletul a șoptit: nu sta lângă cine a trădat,
Sentimentul n-a fost curat. Pleacă să fii salvat.
* * *
4. Chiar dacă fericirea lui nu înseamnă altcevaDecât o iluzie, ce-ți pasă ? Să se răsfețe în ea.
Amice, stai în vale lângă lacul țintuit de munţi
Și transformă tristețea în bucurie. Zâmbești atunci.
* * *
5. Noi, femeile, iubim și pe cele sfinte și pe însoțitorȘi putem să uităm zece săruturi decât unul singur.
Amintirea este raiul din care nu suntem izgonite.
La despărțire știm noi dacă în inimă a fost iubire.
* * *
6. Nostalgica, la urechi schimba multe cochilii,Mereu ascultând pasionată freamătul mării.
Îi plăcea să creadă că aude glasul iubirii:
“Ești dragostea vieții mele, nu mă da uitării“.
* * *
7. Cert, caravana vieții nu se oprește niciodată.Norii și valurile vin mereu asupra noastră.
Adesea dragostea și visele se risipesc în vânt.
Să-și consoleze inima îndurerată ea n-a știut.
* * *
8. S-a folosit de promovările matematiciiSă modeleze realitatea, puternice salturi.
Uneori avea senzația că a pierdut drumul,
Dar a depășit deznădejdea și a trecut pragul.
* * *
9. Sub imensitatea cupolei azurii cântă păsările,Foșnesc pădurile și glăsuiesc tainic izvoarele,
Razele aurii se răsfrâng pe oglinda lacului,
Iar norii plutitori par stăpânii universului.
* * *
10. Era recunoscut moșierul tânăr ca fiind corect și milos.Sluga îl ura și lupta să-i ia totul. Ca orice om vanitos
I-a ars relațiile, i-a vătămat onoarea, i-a pătat demnitatea
Prin denigrare. Clevetitorul fariseu a câștigat spectaculos.